O cafea fierbinte...

-De ce nu? Ti s-a lipit fundul de scaun?
Ah, as fi vrut sa i-l dezlipesc eu cu propriile mele maini. Daca eram suparat pe Takeru, nu insemna ca, brusc, nu mai arata bine. Tot imi venea sa sar pe el.
-Sau poate iti place compania mea? Te inteleg, tuturor le place.

Mda, ma mir. La cat esti de intepat nu stiu cum le place, mi-am zis in gand.
-Probl... m-am oprit. Are ceva daca mai stau? De fapt, spune-mi cand am respirat prea mult aer.
Mi-am mutat privirea in alta parte. Abia atunci mi-am dat seama ca eram calm. Nu eram nervo. Nu inca.

Gluma era gluma, ironia ironie, dar ma enerva cand continua. Am devenit serios.
-Mda, acum. Dar daca vrei sa mai stai sa te uiti la mine, nu ma supar. A, si vezi cum vorbesti cu mine. Gluma-i gluma pana intr-un anumit punct. Si avand in vedere ca eu sunt seful... Ia fa si tu legatura.

Mi-am propus sa fac ce mi-a spus. Am lasat gluma deoparte si am devenit serios. Ma uitam fix la el. Ce puteam face altceva? Vroiam sa stau si sa ma uit la el din moment ce nu aveam de gand sa plec. Nu mi-am mutat ptivirea in alta parte. Ma uitam fix la el, in ochii lui.

-De ce te uiti asa la mine? Ce, sunt murdar?
Nu ma deranja sa se uite la mine. Adica nu m-ar fi deranjat daca era de bine, dar stiam ca se uita la mine, spunandu-si in mine cat de mult ma ura si injurandu-ma.
-Poti sa ma injuri cat vrei, i-am spus. Nu e vina mea. Tu ai cerut-o.

Continuam sa ma uit la el. Chiar nu-l injuram sau chestii de genul. Ma gandeam la cu totul altceva.
-Nu te injuram. Te priveam doar. Nu am voie? Trebuie sa platesc pentru asta? Chiar tu ai spus ca nu te deranjeaza sa ma uit la tine. Uite, acum o fac.

-Uita-te, i-am spus. Nu vrei sa imi faci si poze?
Simteam cum gluma incepea sa se risipeasca, iar eu ma enervam tot mai tare la comentariile lui. Am dat pe gat cafeaua ramasa si m-am ridicat de la masa.
-Mai ai de gand sa stai? Sau ai sa ma urmaresti pana acasa ca sa ma privesti? Ca vad ca iti place sa te uiti la mine.

-Imi pare rau, nu sunt paparazzii.
S-a ridicat de la masa. Stiam ca avea de gand sa plece asa ca nu mi-am mai batut capul.
-Nu voi face asta pentru ca nu am de ce. Iti respect intimitatea. Nu vreau sa fiu nesimtit. Stiu ca deja crezi asta.
Nu aveam de gand sa plec prea curand e acolo. Abia atunci am luat o gura de cafea si m-am strambat. Era rece.

-Da, cred. Dar nu conteaza ce cred altii despre tine, nu-i asa? Important e sa te simti tu bine. Lasa ca si eu o sa ma simt bine la serviciu. Ca doar o viata am.
Ma enerva atitudinea lui Takeru si de-abia asteptam sa vina serviciul ca sa pot s aii aplic tratamentul.

-Conteaza, dar am invatat sa nu mai pun la suflet. Probabil de aceea am devenit asa de insesibil. Nu tot timpul o fac intentionat. Si sa stii ca nu ma simt bine acum, dar oricum nu-ti pasa. Tu vei fi cel care va rade la urma. Cred ca vei avea arte de o comedie de nota 10 la serviciu, nu-i asa? Poate crezi ca vei reusi sa ma calci in picioare, dar eu nu o sa cad asa de usor.

-Hai, nu mai spune. Si ce vrei sa spui? Ca e vina mea ca nu te cred? Da-mi motive sa te cred si o sa te cred. Nu mi-ai spus ca nu te simti bine si nici nu te cred. Reiese din atitudinea ta ca nu ai nicio problema. Ti-am spus sa ai grija cui si ce spui, ca s-ar putea sa iasa nasol.

Mi-am lasat capul in jos. De ce a trebuit sa-mi spuna si el asta?
-Stiu, am zis mai mult in soapta.
Mi-am ridicat din nou privirea spre el. De aceasta data nu mai eram nervos. Eram chiar afectat de situatie.
-E in regula daca nu ma crezi. NU te oblig sa o faci. Nu ma deranjeaza daca ai oparere proasta despre mine. Daca toata lumea ar avea o parere buna despre mine mi s-ar urca la cap.
Deja vorbeam ca si cum.. nu stiu. Vorbeam altfel si puteam sa pun pariu ca avea sa se enerveze, din nou, dar eu eram sincer. Scuze nici nu mai avea rost sa-mi cer.

-Nu te cred pentru ca nu-mi dai motive sa te cred. Ai vrea sa te cred doar pentru ca imi spui? Da-mi motive. Observ ca nu te deranjeaza parerea proasta a celorlalti. Probabil esti obisnuit sa fii placut. Pun pariu ca tuturor le place de tine si de-aia nu te mai intereseaza si parerea proasta. Ar trebui sa te intereseze parerea acelora care merita. Dar presupun ca eu nu fac parte dintre aceia. Nu-i nimic. Continua asa. Ai sa iti dai seama ca am dreptate.

-A, nu chiar. Tot timpul o dau in bara asa cum am facut si acum si de aceea multa lume isi chimba parerea despre mine. Am sa ma gandesc la cateva motive pentru ca sa ma crezi. De fapt, stai. Chiar crezi ca nu m-a afectat nimic din ce am vorbit? Oi fi eu un insesibil, dar cand imi dau seama ca am gresit ma mustra constinta.
Stiam ca nu avea sa creada ce urma sa-i spun.
-Stiu ca aid reptate, dar merue imi intra pe o ureche si imi iese pe cealalta.

-Eu nu te cunosc, Takeru. Crezi ca nu exista oameni complet insensibili? De unde vrei sa stiu eu ca tu nu esti asa? Deci vrei sa spui ca te-a afectat? Cum te-a afectat? Si de unde stiu ca n-o sa se mai repete? Nu ca mi-ai fi promis asa ceva, asta am dedus eu.

-N-am zis nicodata ca nu se va mai repeta. De fapt, e doar o problema de timp pana voi invata sa ma abtin si sa-mi aleg cu grija cuvintele fara sa-i ranesc pe ceilalti. Pai daca nu m-ar fi afectat n-as mai fi fost aici acum si nu m-as mai fi chinuit sa imi repar greseala.

-Cum incerci sa iti repari greseala? Comentand in continuare la mine, spunandu-mi ca nu pasa ca am o parere proasta despre tine? Frumos mod de a-ti repara greseala. Banuiesc ca avem moduri diferite de a ne cere scuze. Sau tu nu vrei sa iti ceri scuze, tu doar vrei sa iti repari greseala?
Repararea unei greseli fara scuze, nu exista, iar eu asta asteptam de la el. Dar niste scuze sincere, nu niste cuvinte aruncate in vant.

M-am uitat confuz la el, apoi am inceput sa rad, dar m-am calmat repede. Eram amuzat de faza.
-Chiar m-ai crede daca mi-as cere scuze? Adica... M-am gandit de mult sa-mi cer scuze, dar m-am gandit ca nu ma vei crede.
Mi-am lasat din nou capul in jos. Am devenit agitat.
-Te asezi pe scaun, te rog? Imi oferi mai multa incredere daca stai jos...
Speram doar sa nu o ia ca pe un ordin sau mai stiu eu cum.

M-am gandit s aii fac pe plac si m-am asezat pe scaun. Ma deranjase ca incepuse sa rada. Uram sa fiu serios si cineva sa rada la replicile mele.
-Poate te-as crede, poate nu...
Depindea de felul in care isi cerea scuze. Banuiam ca asta urma sa faca. L-am asteptat sa spuna ceva. Eram foarte calm acum.

Ma gandeam ce sa-i spun si cum sa i-o spun. Am inspirat adanc, apoi m-am uitat la el.
-Scuze ca am ras mai devreme. Nu am ras de ceea ce mi-ai spus, serios. Am ras de situatie... Si... imi pare sincer rau ca am vorbit urat cu tine. Dar un signur lucru nu pot face acum. Nu pot sa-ti garantez ca nu se va mai intampla prea curant. Am nevoie de timp, dar sa lasam asta. Sper ca ma vei putea ierta. Am sa incerc sa nu mai fiu asa pentru ca stiu ca pot sa-i ranesc pe cei din jur cu replicile mele cam... cretine.
Ma uitam la el si speram ca ma va ierta, dar daca nu o va facea aveam sa ma obisnuiesc cu ideea.

Imi tinuse un discurs. Nu m-am intrebat daca era sau nu sincer si nici nu prea imi pasa. Putea sa ma si minta, atata timp cat nu era un nesimtit. Oricum aveam de gand sa ii mai dau o sansa. Desigur, nu zic ca imi place minciuna lingusitoare, vreau sa zic ca orice om merita o a doua sansa si de aceea nu prea imi pasa daca mintea sau nu.
-Bine. Nu-i nimic, i-am spus calm.

Eram sigur ca nu l-am convis cu ce i-am spus, dar mai sincer de atat nu cred ca as fi putut fi. Ma smteam vinovat. De fapt, aveam si de ce. Din cauza mea s-a ajuns la acea disputa. Staim ca inca era suparat pe mine si din cauza asta ma simteam si mai prost. Mi-am lasat capul cat de jos am putut pentru ca am simtit cum imi lacrimau ochii. Mereu mi se intampla asa. La naiba!

M-am uitat la el. Isi lasase capul in jos. Probabil nu credea ca il iertasem.
-Te-am iertat, i-am spus. Serios, nu mai fi suparat.
Eram multumit de faptul ca isi cerea scuze, mai ales ca il si credeam. Speram sa nu imi fi spus doar asa, ca sa nu ma port eu nasol cu el la munca.

-Nu sunt suparat, ma simt doar prost, i-am zis fara il privesc.
Nu vroiam sa vada ca plangeam. Cred ca plangeam pentru ca simteam nevoia sa ma descarc.
-Scuze, i-am zis din nou.

Takeru incepuse sa planga. L-am privit cateva cliipe.
-Hei... Nu mai plange. De ce plangi?
Nu ma asteptasem sa il vad pe Takeru plangand. Mi-am dat seama ca fusese sincer.
-Haide... De ce plangi?
Nu eram deloc bun la incurajari si habar n-aveam ce sa ii spun ca sa nu mai planga. Bineinteles ca nu il puteam lasa asa.