O cafea fierbinte...

Mi-a placut exemplul cu copilul si de aceea am chicoti.
-Da e foarte nasol sa suporti toate comentariile clientilor. Pentru mine e foarte greu, dar nu am ce sa fac. Acum invat sa ma abtin, desi trebuie sa recunosc ca imi este foarte greu.

-Da, am observat ca iti este greu. Stii faza aia din prima ta zi de munca? Am facut-o doar ca sa vad cum te enervezi. Nu prea esti obisnuit sa te abtii, am vazut, dar vezi ce spui si cui spui. Si nu e o amenintare. Lasa ca asa inveti. Dar nu ai avut probleme cu ei pana acum, nu?

-Da stiu..., i-am zis. Nu am avut probleme cu niemni pana acum pentru ca nu mi-a comentat nimeni. Nu vreau sa par superior, dar nu-mi place sa mi se comenteze din orice. Toata lumea greseste. Cel mai des comentez atunci cand cineva imi spune ca m-am suparat, cand eu clar nu am facut-o...

-Deci nu-ti place sa iti comenteze cineva din orice. Inteleg. Probabil ca m-ai urat la faza aia. De fapt, un sef ca mine nu e foarte des agreat de pusti, am ranjit.
Vroiam sa vad cum reactioneaza. Avaem aceeasi varsta, asa ca nu il puteam face pusti. Bineinteles, puteam sa ma refer si la gandire, nu numai la varsta, dar vroiam doar sa vad cum reactioneaza.

M-am uitat serios la el. Pusti?! Eu pusti?! Nu aratam deloc a pusti.
-Da, te-am urat si inca te urasc pentru faza aia.
Nu tot timpul imi trecea supararea, ca sa zic asa, foarte repede. Adica imi trece, dar sunt irascibil cand vine vorba despre subiectul respectiv.

Mi s-a sters zambeetul de pe buze. Inca ma ura? Nu-mi placea ce auzeam.
-Inca ma urasti? Hm... bine.
N-am mai spus nimic. Am luat o gura din cafea, privind in alta parte. Ma simtisem jignit de replica aia. Nu credeam ca facusem cine stie ce, incat sa ma urasca pentru faza aia. In plus, ma atragea tipul si imi pica foarte nasol o replica ca asta.

M-am uitat la el si am vazut si-a sters zambetul de pe buze. Mi-am lasat capul in jos si mi-am tras o palma peste frunte. Mi-am dat seama ca am spus, din nou, o prostie. Chiar el ma avertizase sa am grija cui si ce spun.
-Scuze..., i-am zis inca tinand capul in jos.

-Pentru ce? Eu apreciez foarte mult oamenii sinceri. Prefer sa fii sincer, decat sa te dai pe langa mine si sa ma lingusesti. Urasc chestiile astea.
Intr-adevar, preferam sa fie sincer, preferam sa ma doara adevarul, decat sa fie lipicios. Uram oamenii lipiciosi. Dar nu insemna ca ma simteam bine.

-Mda... Si mie imi plac persoanele sincere, dar tot eu sunt cel care se oftica cand mi se spune adevarul...
Nu m-am atins deloc de cafea de cand ne-a fost adusa. Pur si simplu imi pierise pofta. Continuam sa-mi tin capul aplecat. Mi-am scos telefonul din buzaunar si am inceput sa ma joc cu el intorcandu-l pe toate partile.

M-am uitat la el. Isi ceruse scuze pentru ceea ce-mi spusese doar asa, ca sa nu zic eu ca nu isi ceruse scuze, probabil ca sa nu aiba probleme cu mine. L-am lasat in pace si nu am mai mentionat de asta.
-Sa nu te simti obligat sa stai cu mine. Poti sa pleci, daca vrei.
Daca ma ura din cauza fazei aleia, atunci nu avea ce sa caute alaturi de mine. Nu mi se parea ca ii zisesem cine stie ce si, in niciun caz, un motiv ca sa ma deteste.

Nu i-am raspuns imediat.
-Nu stau din obligatie... Daca as fi stat din obligatie nu as fi fost asa deschis. Stau pentru ca imi...
N-am mai cotninuat pentru ca nu avea rost sau asa consideram eu. Shiba se suparase pe mine. Ce tampit am putut fi.

Nu m-a interesat ce vrusese sa spuna. COntinuam sa privesc pe ferestra la oamenii care treceau. Imi venise asa un chef sa il fac sa plece de langa mine pentru ca stiam ca nu glumise cand imi spusese chestia aia. Stiam ca vorbea serios si nu imi picase bine. Ma enervasem. Puteam sa il expediez foarte nepoliticos, dar nu vreau sa recurg la asa ceva.

M-am uitat din nou la el. Parea al naibii de nervos asa ca mi-am zis ca era mai bine sa plec. M-am ridicat de pe scaun si am scos banii din portofel pentru cafeaua pe care nu am baut-o. Am deschis gura sa mai zic ceva, dar am inchis-o la loc. Ce mai aveam sa-i spun? Nimic.

Tipul asta imi citea gandurile? Oare nu spusesem ceea ce gandisem cu voce tare? Speram sa nu. Dar atunci de ce s-a ridicat asa de brusc. L-am privit.
-Pleci?
Probabil intelesese aluzia mea cand ii spusesem ca nu trebuia sa stea daca se simtea obligat sa o faca. Ma enerva si mai tare faptul ca pleca fara sa mai zica nimic. Asta insemna ca nu i se parea ca facuse ceva rau, ca imi spusese ceva rau sau paote nu ii pasa.

-Ar cam trebui sa plec. E tarziu, i-am zis uitandu-ma la ceas. Ma scuzati daca v-am indispus cu acea chestie pe care v-am spus-o, mi-a scapat.
Nu eram delco sarcastic. Stiam ca asta avea sa se intelegea din tonul meu, dar nu eram. Eram doar serios.
-Ne vedem maine la restaurant.
Parca nici nu-mi venea sa plec. Desi era un mare tampit ma mustra constiinta. Nu-mi placea ca cineva sa fie suparat pe mine, dar nu mai aveam ce face. Cum sa ma scot pentru ca, desi incercam sa gasesc un motiv, el tot credea ce vroia.

Cu un minut inainte imi vorbise ca unui prieten, iar acum ma lua cu "dumneavoastra". Am pus ceasca de cafea pe masa, mai mult trantind-o si m-am ridicat in picioare ca sa fim la acelasi nivel.
-Conteaza pentru tine daca m-ai indispus sau nu? Atata timp cat eu te-am indispus, cred ca ti se pare in regula sa faci acelasi lucru. Cu un minut in urma imi vorbeai ca unui prieten. Acum ma iei cu "dumneavoastra".

Ma simteam inferior.
-Nu mi se pare in regula.
Chiar imi parea rau pentru ca ii spusesem acele lucrurui, dar stiam ca nu ma va mai crede. Trebuia sa am un motiv pentru care am schimbat modul de a vorbi.
-Probabil pentru ca nu e bine sa ne mai intalnim in afara serviciului. Uita-te la mine. Sunt un insesibil si un tampit. Nu incerca sa spui ca nu-i asa pentru ca nu te cred.

-Poate esti, nu te cunosc. Poate nu as vrea sa te cunosc. De ce nu e bine sa ne intalnim in afara serviciului? Nu stiu cum ma vezi tu, dar sunt lucruri la mine pe care chiar le-ai aprecia, daca ai vrea sa ma cunosti. Dar nu-mi mai bat capul. Ti se pare ca, daca ai fost sincer, totul a fost in regula. Stii ce e foarte important pentru mine? Respectul si diplomatia. Nu e nevoie sa minti un om daca te deranjeaza. Poti sa ii spui adevarul intr-un mod diplomatic, eventual si ironic. Dar nu mai conteaza. Du-te daca vrei, daca consideri ca serivicul e singurul loc unde ar trebui sa ne vedem. Asa ai sa ma urasti si mai mult.

Tipul asta chiar stia sa ma faca sa ma simt prost. AH! Imi venea sa ma dau cu capul de pereti. Mi-am lasat din nou capul in jos.
-Nu te urasc dintr-atata. Ia stai. Ti se pare cumva ca nu te-am respectat?
Mda, i se parea. De ce nu m-am obisnuit cu asta pana acum? Mereu mi se spunea ca uneori vorbeam ca un taran si fara pic de respect, dar chiar nu mi s-a parut ca am vorbit asa cu el.

-Nu mi-ai vorbit fara respect, dar nu ai facut-o intr-un mod diplomatic. Mi-ai trantit-o asa, pur si simplu. Nu-i nimic. Daca nu ma urasti dintr-atata, o sa ai de ce sa ma urasti la serviciu.
Nu era o amenintare, nu aveam de gand sa ii fac zile fripte. De fapt, ba da. Aveam. Aveam de gand sa ma port ca un nesimtit cu el, fara respect, sa il tratez de sus. Pentru ca asa ma vedea el pe mine: ca pe cineva superior. Altfel, de ce imi mai spunea "dumneavoastra"?

Deja avea prea multe pretentii. M-am abtinuit sa nu zic nimic. Era fara cale de intoarcere. Ma gandeam ca avea sa-mi faca zile fripte la seriviciu din cauza asta si trebuia sa ma pregatesc sufleteste si sa am rabdare de fier. N-am zis nimic o perioada lunga de timp. Nu gaseam niciun motiv cu care sa ma scot din buclucul ala. Degeaba ii spuneam ca-mi parea rau ca tot nu ma credea. M-am asezat din nou pe scaun si m-am uitat la Shiba. Se uita urat la mine si parca vroia sa ma omoare din priviri. Mi-am lasat rapid privirea in jos. Ce puteam face? Stiam doar ca nu puteam sa plec. Paream un las daca o faceam.

M-am asezat si eu pe scaun. Atunci avaem de gand sa imi incep tratamentul fata de Takeru.
-De ce mai esti aici? Mai vrei sa imi mai spui ceva si nu stii cum s-o spui sau ce? N-ai zis tu ca mai bine ne-am vedea doar la serviciu? Sau iti place compania mea?

M-am uitat mut la el. Da, imi placea compania lui, dar evident ca nu-i puteam spune asta.
-Nu am plecat pentru ca... pentru ca... pentru ca nu vreau sa plec, dar daca tu chiar nu ma mai suporti, plec. Nu vreau sa iti respir aerul.
Din nou zisesem o prostie, dar nu trebuia sa ma las in fata lui. Nu. Nu aveam voie sa fiu calcat in picioare, desi stiam ca asta urma. Shiba avea un caracter mult mai puternic decat mine.

Am chicotit la ultima replica.
-Buna asta, i-am spus.
Imi placea cand mi se spuneau chestiile ironic. Ma rog, depindea de situatie si de persoana.
-Bine, atunci, daca vrei sa mai ramai, poti sa stai. Nu te oblig sa pleci. Dar tu ai fost acela care a spus ca nu ar trebui sa ne vedem decat la serviciu.

Tipul asta era asa de schimbator! Acum doua minute era gata sa ma manance, iar acum chicotise.
-Mda, stiu ce am zis. Doar ca nu pot pleca, asta e tot.
De ce i-am spus asta? Oricum nu-l interesa pentr ca nu ma ridicam la standardele la care se astepta. Nu eram asa d bine educat ca si el.